Sfinti si animale

Părintele Ilie Cleopa:
”Cine ucide un câine, va chema asupra lui, mare blestem de la Dumnezeu, caci dintru inceputuri, El l-a lasat pe câine ca paznic si protector al omului si al gospodăriei sale!”

 

Sfantul Isaac Sirul:

„Ce este o inimă milostivă? Este o inimă care arde de iubire pentru întreaga creaţie, pentru oameni, păsări, animale, pentru toate creaturile. Cel care are o astfel de inimă nu poate vedea şi nici nu-şi poate aduce aminte de o vietate fără ca ochii săi să nu fie plini de lacrimi datorită milei nesfârşite care îi pune stapânire pe inimă,o inimă care este înduioşată şi care nu mai poate suporta să vadă sau să audă de la alţii de vreo suferinţă, chiar şi de cea mai mică durere care a fost pricinuită vreunei creaturi. De aceea, un astfel de om nu încetează niciodată să se roage pentru animale, pentru duşmanii adevărului, şi pentru cei ce-i fac rău, pentru ca aceştia să fie apăraţi şi purificaţi. Unul ca acesta se va ruga chiar şi pentru reptile, mişcat de nemăsurata milă care domneşte în inimile acelora care au ajuns una cu Dumnezeu”.

 

sursa: sfintiiluidumnezeu.blogspot.ro

About xnici

Om normal la minte si la suflet
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s